Să se plagieze, primesc, dar pe ici, pe colo, si anume în părtile esentiale

În ultimele două săptămâni, subiectul plagiatului mi-a dat târcoale, venind din direcții diferite: o prietenă ale cărei fotografii au fost folosite drept model de un pictor, fără să-i ceară voie sau să o citeze („după o fotografie de…”)… alta care și-a găsit articolele pe teme de psihologie postate pe un site, sub numele altcuiva… paragrafe întregi din rezumatul tezei mele de doctorat regăsite într-un articol apărut într-o publicație biblioteconomică din Republica Moldova…

În ceea ce mă privește, i-am semnalat plagiatul redactorului coordonator al publicației, comunicându-i că aștept măcar niște scuze de la „autoare”. Cum nu le-am primit, îi fac publice aici numele și isprava – cine are răbdare, se poate delecta parcurgând documentul PDF în care am pus pe două coloane paragrafele gemene.

Pe scurt, din articolul de 4 pagini și (aproape) jumătate cu titlul Viitorul bibliotecarilor și al bibliotecilor universitare: reflecții conceptuale („reflecții conceptuale”?!), semnat de Axenia Vașciuc, circa 95% dintre cuvinte îmi aparțin. Amuzant e că mi-au fost preluate, fără discernământ, inclusiv formulările care introduceau opinii personale (în opinia noastră; putem afirma cu aceeași convingere; cum nu am agreat niciodată sentințele cu caracter generalizator, considerăm că…); așadar, doamna Vașciuc afirmă și nu agreează cot la cot cu mine, deși n-are nicio contribuție originală în tot articolul, cu excepția faptului că și-a așezat numele în fruntea lui.

Cred că a trecut vremea toleranței față de genul ăsta de hoție. Cazurile s-au înmulțit atât de mult, încât suntem datori să le facem publice ori de câte ori avem ocazia și, la o adică, să apelăm la tribunal. Dacă ne facem că nu-i vedem pe furăcioși, ei își vor vedea liniștiți de treabă și vor face carieră. Uitați-vă cine e în fruntea guvernului.

Late edit: Între timp, în urma semnalului meu, editorii au decis retragerea revistei de pe site si re-redactarea ei, fără articolul incriminat. Le mulțumesc pentru promptitudine și probitate.

Plagiatul, la mare cautare

Articolul Ce este plagiatul și cum poate fi prevenit (dacă se dorește), pe care l-am publicat în urmă cu doi ani, se bucură de mare succes pe Internet. Interesant e cum ajunge populația la el. Iată cele mai interesante cuvinte-cheie folosite în căutările pe Google care au condus la textul menționat:

• cum scad raportul de plagiat (Mai bine lasă-te, că nu e obligatoriu să aibă toată lumea diplomă)
• corectare plagiat (Corectare…?)
• modifixa (sic) sa nu fie plagiat/cum fac sa nu plagiez (Păi, fii original. E simplu. Sau nu.)
• metode plagiat (Aha, omul are noțiuni de tehnica muncii intelectuale: știe că primul pas e documentarea)
• plagiatul este singura metoda pentru a produce succes? (Singura, nu, dar succes produce sigur. Uită-te la Ponta)
• plagiatul in romania (Oho! Vast program!)
• căutare de pe un IP din Germania: plagiat ce inseamna pe romana (Răspuns: Prim-ministru)

Când o sa fiu mare, vreau sa ma fac neamt

Un neamț de-ar fi să vină, un doctor chiar și-n bube… (Mircea Dinescu)

• Toți avem bacalaureate (mă rog – mai puțini, în ultima vreme). Toți avem facultate. Toți avem doctorate. Toți suntem deștepți, frumoși, inteligenți (sună cam comunist, nu?). E un paradox de ce lucrurile stau atât de prost în țara asta, în condițiile în care e populată cu atâția oameni valoroși.
• Elevul care copiază referate de pe net, în absența reacției profesorului, va face același lucru în facultate. Unde iar nu e sigur că va avea parte de un feedback negativ față de această practică. Sau dacă profesorul reacționează, în loc să-l zboare din facultate, îi spune să refacă lucrarea. Pentru că dacă pierzi studenți, pui în pericol normele didactice.
• Toți studenții, atât cei care frecventează cursurile, cât și cei care fac facultatea la fără frecvență, deși s-au înscris la forma ”zi” (am avut o asemenea colegă în facultate, acum e parlamentar), fie că învață, fie că nu, trec examenele și își iau licența.
• Noțiunea de termen (deadline) nu există în România. M-am convins de asta, printre altele, în calitate de redactor-șef al unei reviste și ca membru în comitetele științifice ale unor conferințe. Lucrările pentru conferințe sunt primite și mult după data-limită anunțată, iar evaluarea lor e formală. De fiecare dată când în urma recenzării am sugerat respingerea unor lucrări, organizatorii au decis să le accepte, după ce autorii le-au ”îmbunătățit”. Același lucru s-a întâmplat cu o lucrare în care un alt recenzent a descoperit paragrafe plagiate.
• Lozinca „Las’ că merge și așa” ar trebui să fie scrisă pe steag.

Eu, intrat în al cincilea deceniu al vieții, m-am hotărât să mă fac neamț. Mi-am propus ca, în tot ceea ce depinde de mine, să sancționez nerespectarea termenelor, lipsa de punctualitate, impostura, furtul intelectual… No more Mr. Nice Guy. Evident, nu-mi fac speranțe că voi reuși să mut munții. Dar m-am săturat să le hrănesc impostorilor, prin tăcerea mea, iluzia că toți înotăm, fericiți, în aceeași zeamă incoloră.

Cu siguranță, viața mea va fi mult mai palpitantă de acum înainte.